Proză: eRepublik. Leapșa literară #16

Mentalist de Bucovina•Ziua 3,417, 11:59•Publicat în Republic of Moldova • Socializare și divertisment

Am reuşit să fugim...

Prin noapte, prin viforniţa pornită din senin, printre rafalele de gloanţe turbate, ce explodau în urma noastră, parcă urlându-ne în ceafă ura uriaşă, de neînţeles...

După al şaptelea zori-de-zi de alergat, flămânzi, răniţi, uzi până la piele, dar hotărâţi în cerbicia noastră, am reuşit să ajungem pe nişte coclauri care mi-aduceau aminte de copilărie...

Am ajuns prin codrii Rarăului, şi după încă un urcuş ostoitor (oare al câtelea?), am ajuns în preajma Pietrelor-Doamnei. Bucuros, am recunoscut o ascunzătoare pe care doar cei din partea locului o ştiau, o spărtură în stâncile dure, numită Frigiderul. Acolo, chiar şi în nopţile toride de iulie, era suficientă răcoare ca să poţi să te odihneşti omeneşte.

Aici ne-am tras sufletul, ne-am oblojit rănile, ne-am înfruptat cu bunătăţile pe care vajnicii băştinaşi ni le pregătiseră din timp.

Ne-am numărat – eram toţi.

În acel loc magic, ne-am dat seama că Stiloul căpătase puteri noi, supranaturale, şi se divizase în 12, număr rotund în alte dimensiuni poate...

Am hotărât să ne despărţim, fiecare să-şi ia Stiloul propriu, şi să ne dăm silinţa să facem cunoscută lumii întregi secretul supravieţuirii – scrisul, împărtăşania tuturor cunoştinţelor dobândite de-a lungul vieţii cu toţi ceilalţi pentru dăinuirea lor în eternitate!

*********************************

Am plecat.

Dragoş o luă de mână pe Lucia şi porniră la vale, spre sud-est.

Directul îşi strânse puţinele lucruri şi se prăvăli spre nord-est, ca viforul.

Briga îşi îmbrăţişă consoarta, pe Dani, şi o luară binişor spre miazănoapte.

Panteruţa se strânse toată în pelerina ei vrăjită şi se făcu nevăzută spre miazăzi.

Belze şi cu RomanDacul se cuprinseră de după umeri ca haiducii, şi se făcură nevăzuţi spre sud-vest.

Adinuşca dispăru ca o boare, neauzită, subtilă, cum şi venise...

Nutriţionistul şi Highfather se priviră drept în ochi şi luară decizia să meargă împreună o vreme, pe căi secrete...

După ei se luă şi Petru. Sfântul Petru.

Privii îndelung în urma lor, mă scuturai de tenebre, şi plecai spre satul bunicilor mei, undeva pe malurile Jijiei...

********************************

Primul căzuse Briga.

Pluto, clonat într-un călău perfid, îl atrase într-o capcană, îl torturase zile întregi fără să poată scoate o vorbă de la el, decât suliţele din priviri. În final, îi luase drujba lui dragă, i-o dezasamblă ca pe o jucărie şi-i dădu foc stropind-o cu kerosen şi cu lacrimile pădurarului.

Târziu, Briga căzu ca un brad, drept.

Dani, îndurerată peste putinţă, se pierdu în decimarea clonelor infinite, în muncă şi-n uitare, făcându-se una cu negurile boreale...

Pe DirectX îl spulberase o clonă-ţintaş Pluto Batalionul XXIII cu o arbaletă manufacturată binar în propriile laboratoare absconse. Nu avu nici măcar şansa să-şi mai vadă o dată meleagurile natale.

Pe Dragoş, bunul meu prieten, după ce aruncase în aer mii şi mii de clone plutoniene, îl măcelăriseră sub ochii îngroziţi ai Luciei, care încercă mai multe teleportări disperat-aleatorii, dar încolţită se transformă într-un lac clar ca o lacrimă...

Pantera luptă cel mai mult. Trupul ei devenise o rană imensă, sângele îi îmbălsămase şi ultima fărâmă de frumuseţe, dar nu se lăsase. Muri cu armele în mâinile încleştate pe trăgaci...

Belze – călcat de şenilele a mii de tancuri; RomanDacul – kamikadze frenetic, spulberând o flotilă de avioane inamice; de Petru nu se mai auzi nimic niciodată, probabil înfundase puşcăriile plutoniene, devenind un alt sfânt printre sfinţi; Adinuşca, Nutriţionistul, Highfather, ucişi fără să predea Stiloul, fără să cedeze nicio clipă, fără să spere în absolvire...

*******************************

Străbăteam dealurile de parcă le mai văzusem o dată-n viaţă. Mă scuturai – oboseala cred că-mi juca feste, trebuia să rămân lucid, trebuia să lupt până în ultima clipă...

Deodată văd hangarul, hangarul nostru... Oare cum ajunsesem aici?!? Nu mai conta.

Năvălii înăuntru, prin uşa ciuruită de preamultele gloanţe. Un nor de praf mă înecă. Văd resturi de mitraliere şi bazuci, fiecare cu povestea ei, îşi făcuseră cu prisosinţă treaba... Erau odată nişte momente în care lucrurile se desfăşurau uşor, foarte uşor. Acum erau grele.

Eul mi se dedublă. Văzui trecutul ca şi prezentul, îi văzui pe toţi prietenii mei, Păstrătorii Stiloului, lacrimile erau de bucurie...

În spatele hangarului spulberat de bombe şi şrapnele, se afla o capelă mică. În jurul ei erau 12 morminte.

Osama Bri Gadier scria pe crucea unuia dintre ele... Apoi, chiar alături, Danidanam. Stupefiat, alergai fără zăbavă de la unul la altul: erau toţi, şi Dragos1976, şi Direct X, şi Blackpanther76, şi Lucia38, şi Belzebut cel crunt, şi Roman Daco, şi cele mici, Highfather, Nutritionistul, Sf Petru III şi Adinushk...

Mă sprijinii de teiul bătrân de la capul mormântului meu. Ultima lacrimă îmi secase demult, parcă de ani, şi ani...

Inima treptat-treptat îmi împietri. Florile imaginaţiei îmi încolăciră sufletul, înăbuşindu-i ultimul suspin de obidă:

Pluto, ai învins.