“Un tunet se aude în departare… Mă uit la cer. În curând va începe ploaia. Tunetele sunt tot mai multe, tot mai aproape si tot mai puternice, iar ultima imagine pe care o am în fața ochilor este cea a lui Belzebut Cel Crunt , strigând ceva în timp ce fuge spre mine. Dar… ce…?...”
- Fugi Lucia, fugi, striga Belzebut alergand si facand semne. Lucia statea in fata usii spitalului incercand sa inteleaga scena ce se petrecea in fata ochilor ei. In urma lui, pamantul isi scuipa maruntaiele spre vazduhul diminetii. Tunetele, acum aflatea deasupra lor, nu erau alceva decat sunetul asurzitor al obuzelor ce muscau cu sete din pamant incercad parca sa il devoreze. Ii mai desparteau cativa metri,cand un ultim obuz isi slobozi tunetul asurzitor undeva in spatele lui Belzebut. Suflul exploziei ii catapulta trupul prin aer de parca ar fi fost impins violent de un resort nevazut. Lucia privea impietrita cum sacul de carne si oase plutea cu miscari dezordonate prin aer indreptandu-se spre ea. Parca si timpul se oprise in loc. O durere cumplita, apoi intuneric.
Cateva minute mai tarziu
Lucia impreuna cu alte doua surori si doi medici alergau cu o targa jerpelita de timp pe holurile spitalului catre sala de operatie.
- De aici ne ocupam noi, spuse unul din doctori, in timp ce o privea pe Lucia.
- Are vreo sansa?
Medicul se uita lung la ea apoi la nenorocitul intins pe targa. Din camasa care altadata ii acopera spatele, acum nu mai ramasese aproape nimic. Sangele pe alocuri inchegat amestecat cu bucati de carne arsa, inca fumeganda, alcatuiau un spectacol macabru ce lasa sa se intrevada aburii mortii.
-Nu are sanse,...
Lucia simti cum i se inmoaie ghenuchii. Cu un ultim efort se agata de targa apoi se prabusi la pamant.
-Saraca de ea, nici nu vreu sa imi imaginez cat de greu poate fi sa iti vezi toti prieteni in pragul mortii intr-o singura zi, spuse una din asistente in timp ce doctorul o ridica de la pamnt si o aseza grijuliu intr-un scaun cu rotile.
- Da, trebuie sa fie cumplit. Intre timp Lucia incepea sa isi vina in fire. Hai fetito, fi tare, in aceste clipe prietenii tai au nevoie de tine mai mult ca oricand. Numai tu ii poti determina sa lupte pentru viata lor. Am sa te anunt cum iesim din operatie, daca mai are vreo sansa. Pana atunci punete pe picioare si vezi cum se mai simt prieteni tai, de la etajul doi. Una dintre asintente tresare ca lovita de o revelatie, slobozind printre buzele sale carnoase un sunet doar de ea inteles.
Lucia privea din scaun cum medicii si asitentele se indepartau pe coridorul, ce parea fara de sfarsit, catre sala de operatie. Si cum statea asa cu ochii pierduti un gand incepu sa ii incolteasca in minte, “Oare ce o fi vrut sa zica doctorul? Nu am pe nimeni la etajul doi.” Se ridica incet, vadit afectata de pierderea cunostintei, de mai devreme si cu mersul leganat se intrepta spre scarile ce duceau la etajele superioare ale spitalului. “Ar trebui sa iau liftul, mi-ar fi mult mai usor. Ce bine ar fi daca ar merge.” Scara spitalului era intesata de tot felul de echipamente, piese de mobilier si saci cu alimente, lasand cu greu trecerea unei singure persoane. Liftul spitalului nu mai mergea de cateva luni bune, iar bolnavii ce trebuiau internati la etajele superioare erau urcati prin balcoane, cu o targa de lemn improvizata si doua franghii groase de catre medici si brancardieri. Ajunsa in fata usii, apuca manerul si trage cu greutate usa metalica. Pe scari se auzeau urcand in graba, cu pasi grei, mai multe persoane. Lucia facu un pas indarat si lasa usa sa se inchida in fata ei, tinundu-si rasuflare din instinct. Era destul de uzual ca oamenii securitatii sa caute printre ranitii spitalului fugarii rezistentei. Multitudinea de pasi trecura pe langa usa si isi continuara drumul catre etajele superioare. Unul dintre soldati, caci acum era clar ca lumina unei zile de vara, erau soldatii securitatii, sopti catre ceilati:
- Fiti cu bagare deseama, nu trebuie sa scape niciunul!
Acum ii era clar, ii cauta securitatea. Astepta cateva secunde apoi crapa usa usor, sa nu faca galagie si se strecura prin deschizatura ca o adiere usoara de vant. Mergea cu pas grabit, catre camera cinci, demisol, acolo unde in urma cu cateva ore prieteni ei fusesera internati. Dinca cand in cand, incetinea ritmul si isi tinea respiratia, ascultand tacerea ce se asternea in urma ei. Nu intorcea capul de teama sa nu dea de banuit.
Dupa cateva momente
Lucia se afla in fata usi de la camera cinci. Baga mana in buzunarul halatului ingalbenit de timp si scoase S T I L O U L primit de la Brigadir. Mazgali ceva pe un petec de hartie ponosit, rupt dintr-un vechi retetat. Inca nu intelesese care era scopul acestui stilou, dar o fort nevazuta o impingea de la spate sa scrie. “Nu e vreme de scris acum” isi spuse in gand. Baga stiloul si petecul de hartie in buzunar, apoi trage aer in piept si intra. Salonul era mic. Avea trei paturi de fier, de un alt murdar, iar din loc in loc rugina zambea copios, precum petele unui dalmatian. In drapta, Directx dormea pe o rana. In stanga, Brigadir, care era ranit cel mai grav dintre cei trei, dormea iepureste cu fata in sus. Gemea din cand in cand. Intre cei doi Danidanam, cu un bandaj pe cap, cat un turban privea tavanul. Nu o simti pe Lucia intrand in salon, pe semne ca visa cu ochii deschisi. Lucia se apropie de ea si ii sopti usor.
- Trebuie sa fugim, va cauta securitate!
Nici nu termina bine de vorbit ca pe holul spitalului isi facu aparitia doi soldati ai securitati. Treceau din camera in camera fara prea multa galagie, insa pasii grei si apasati ai bocancilor de armata, le anunta sosirea iminenta. Lucia ii facu semn prietenei sale sa nu faca galagie, scotoci prin camaruta ce altadata fusese o toaleta si scoase o coada de lopata, apoi se ascunse dupa usa tinand-o strans cu ambele maini, deasupra capului. Ce doamne iarta-ma, cauta acolo o coada de lopata, doar bunul Dumnezeu poate sti. Cei doi soldati intrara in camera, aveau pistoale automante pe umar, si erau imbracati intr-o uniforma de un negru impecabil. Pe cap purtau chipiu cu ornamente arginti, iar pe umeri gradele de caporal luceau impecabil. Luciei, mereu i-au facut impresie barbatii in uniforma. I-ar fi invitat la o cafea, daca sub aceasta uniforma scortoasa nu si-ar fi avut locul mostrii securitatii.
- Ei sunt, spuse unul dintre ei!
Vocea soldatului o trezi din reverie pe Lucia. Facu un pas in fata si il lovi in moalele capului pe unul dintre ei, cu toata forta de care putea da dovada. Soldatul icni si se pravali la pamnt, precum un castel de carti. Taria loviturii o facu sa dea drumul parului din maini. Al doilea soldat se rasuci pe calcaie si lua pozitie de tragere.
- Stai! Stai ca trag! Lucia incremeni. Prin mintea ei acum zeci de ganduri curgeau. Ce-ai facut nenorocito, spuse soldatul aratand catre trupul neinfuletit, care zacea intr-o balta de sange pe podea. Nici ea nu si-ar fi inchipui ca este capabila de o asemenea forta. Danidanam care asistase la toata scena, sari din pat si ii expedia un sut intre picioare, cu furie . Acesta scapa arma din mana zlobozind un foc catre tavan. Lucia tinand stiloul strans in mana se napusti asupra lui infingandu-i stiloul in ochi si mai departe. Soldatul cade rapus.
- Trebuie sa fugim, acum! Cu singuranta mai sunt si alti securisti!
Cateva momente mai tarziu Lucia si Danidanam alergau spre iesire din spate a spitalului, unde erau parcate ambulantele, impingand cate o targa mobila. Pe una era intins Directx ce se trezise speriat de focul de arma, in timp pe cealalta zacea Brigadir inca inconstiet. La iesire Dragos1976 le intampina alergand.
- Ce s-a intamplat?
- Lasa ca iti povesteste Danidanam, acum fugiti!
- Si tu,... nu vi cu noi?!?
- Belzebut are nevoie de mine, este in pericol.
- Dar securitatea?
- Nascocesc eu ceva, acum fugiti!
In tot acest timp Danidanam impreuna cu Directx il urcara pe Brigadir in salvare. Lucia il saruta pe Dragos1976 si ii intinde stiloul, inca murdar de sange, impreuna cu petecul de hartie, pe care era scris un simplu “Va iubesc!”.
- Ce ar trebui sa fac cu astea?
- Petecul de hartie da-l lor, iar cu stiloul, scrie.
- Ce?
- Tot ce iti trece prin cap, nu stiu,...
Ambulanta porneste in tromba,... Lucia o urmreste din priviri cu ochii in lacrimi,...
- Scrie Dragos, scrie!
