Notă: Participant și câștigător la concursul de creație de Haloween din octombrie 2011, pe forum.triburile.ro
Undeva în Bontida, intr-o seara rece de vara....
[...]
Aceiași noi, ca de obicei, dam târcoale de seara, dinainte de culcare. Pe o terasă deschisă valorificăm în lichide câștigul de pe urma muncii din ziua respectivă. O doză de cola și două halbe de bere rece sună bine. Între timp, lângă noi, cei trecuți prin vârstă își pun la încercare intelectele. Primesc vestea de la cel cu care petrecusem, în mare, ziua: “Avem o treabă de făcut, după ce terminăm aici.”. Obișnuit de diversele activități de seară, întotdeauna diferite și captivante, îmi păstrez atenția asupra feței zâmbitoare desenate pe condensul de pe halbă.
La spargerea grupului, cuvântul cheie a fost “discreția”, încercându-se din răsputeri eliminarea oricăror altor martori, complici, sau surse de posibil compromise asupra ceea ce urma. După ce rămânem doar doi, în fața domiciliului victimei mi se spune: “În seara asta ucidem xx xxxxx”. Puțin confuz, ascult planul care părea aproape o sinucidere din partea victimei. Toate detaliile erau perfect aranjate încât să permit reușita în cel mai discret și profesional mod posibil.
Începem… prin gaura din poartă își introduce el mâna, răsucește o cheie și trage un zăvor… fără nici un sunet. Împinge poarta lăsându-mi nota: ”Lasă poarta deschisă.” Înaintăm prin curte fără nici cel mai mic motiv de îngrijorare. Televizoare pornite, oameni dormind, se vor minți singuri în legătură cu eventualele zgomote auzite. Din ultima clădire mi se lasă ordin expres să intru în posesia mai multor (4 mai exact) sfori. Sforile erau utilizate pentru compactarea baloţilor de paie, cândva, în prezent așteptând agățate într-un cui, alte utilizări. Erau toate încă legate la capete, permițând formarea unui smâc din mai puțin de trei mișcări. Materialul era nylon, extreme de ușor, dar permisiv de rezistent la greutăți mari din cauza multiplelor straturi, și în același timp, letală, din cauza rănilor ce le poate provoca la frecarea acestora cu pielea… chinuitoare ca o lamă neascuțită… poate crea răni cu o tăiere a pielii, întârziată de o strangulare a venelor de sub piele.
Cu mobilul din dotare, luminăm calea spre victimă și o surprindem în liniște. Latura ciudată a crimei a fost colaborarea victimei, încă de la prima zărire a noastră. Tăcută, ne privește ca pe niște cunoscuți și tace fie din cauza entuziasmului, fie de spaimă. Din două sfori se confecționează instant o priză asupra victimei, în zona gâtului, în principal pentru a împiedica eventualele zgomote care ar fi putut să le producă. Un câine latră în apropiere, din când în când, fără nici un rost, cu un timbru inofensiv de jos. Cu două sfori rămase și o victimă de-a dreptul colaboratoare, ne îndreptăm spre ieșirea din incintă. Tragem poarta lăsată deschisă și plecăm spre locul crimei.
Victima dă primele semne de îngrijorare, dar orice rezistență sau tentativă de împotrivire e inutilă. Smâcul își dovedește eficiența, forțând victima să ne urmeze. O luăm spre capătul satului și apoi ieșim din orice rază de lumină și activitate a localității. Sumbra tăcere era apăsătoare asupra conștiinței mele… azi aveam să mai încalc o poruncă: “Să nu ucizi.”
Cer detalii și aflu că victima va fi spânzurată într-un canal rămas fără capac, din afara localității. Aceasta rămâne tăcută fie din cauză că nu a înțeles ce am vorbit, fie din cauza șocului. Cert e faptul că ne urma puțin mai împrăștiată ca la început. Privirea îi era aceeași sub lumina noastră: doi ochi mari de făptură nevinovată ce ne priveau alternativ și confuzi, umezi și reci. Găsim prin vegetația abundentă gura canalului. Era pe o movilă de pământ și avea cel puțin doi metri adâncime, adăpostind pe fund, o conductă generoasă de apă și niște robineţi imenși. Aflu în scurt timp la ce sunt utilizate celelalte două sfori: imobilizarea organelor bucale în cel mai brutal mod posibil. Victima încearcă acum să scape, dar fără nici un folos. Crima s-a petrecut mai liniștită decât mă așteptam: victima, legată de gât cu cea de-a patra sfoară, este introdusă forțat pe gura canalului. A fost ultimul act de împotrivire depus de victimă... prea târziu însă... era în gaură cu ochii privind împrejur după orice s-ar putea agăța. Instinctul de supraviețuire provoacă cinci minute de zgâlțâială inutilă. Capătul de sus al sforii e ținut direct de camaradul meu, victima balansându-se încet în aer. Doi ochi rugători priveau în sus, reci, sticloși. Se aud horcăieli tot mai rare; victima pierde controlul asupra propriului corp... devenit cadavru. Zece, poate două zeci, poate trei zeci de minute de chin și victima nu mai dă nici un semn de viață. Facem o verificare ridicând cadavrul la suprafață. Se mai aude o singură horcăială, probabil post mortem. Verificăm și respirația, pulsul inimii, dar dar acestea nu mai mișcă. Aveam acum de-a face cu un cadavru. În cel mai sadic mod posibil, criminalul scoate frânghia din jurul gâtului, pentru a o înapoia. Din balans aruncă leșul într-un colț al gropii.
Arunc o ultimă privire în “cripta” și părăsim locația. Revenim în localitate liniștiți, pășind relaxați pe drumul pustiu. Ajuns acasă, văd ochii reci și sticloși ai câinelui meu... îmi amintesc perfect de cei ai victimei ...
