Proză: 22/23 august 2010

Obişnuita navetă la Cluj. Pe tren, în fiecare dimineaţa, cu un sentiment de dezgust faţă de monotonia mereu aceeaşi. Traseu întortocheat ce mi se pare normal, arunc o singură privire pe geam. Ajungem în staţie, mereu acelaşi peron. Coborâm, puţinii călători dispar în scurt timp şi lasă peronul gol. Un al doilea tren, cu acelaşi traseu ajunge în urma noastră, parchează pe aceeaşi linie, şi de aici coboară parcă mai puţină lume. Soseşte şi persoana aşteptată şi urcăm în primul tren. Vagoanele erau etajate, cele vechi, romaneşti. Ne aşezăm la etajul inferior, a doua banchetă. Eram doi băieţi şi două fete în grup, şi un străin ceva mai departe, ce mi se pare a fi de sex feminin. Eu iau loc pe partea stângă a direcţiei de mers, în paralel cu mine dincolo iau loc fetele, cu faţa spre direcţia spre mers, şi o banchetă mai în faţa lor ia loc celălalt. Îmi găsesc ceva de lucru, lăsându-i pe ceilalţi sa vorbească. Nu după mult timp, taclalele băiatului au un rezultat pozitiv şî una dintre fete pleacă langă el. Mi se pare cunoscută dar nu aş putea sa o recunosc. Cealaltă vine instant lângă mine. Ceilalţi doi încep un flirt adolescentin. Eu mă concentrez pe activitatea mea bizară, aceea da a încalzi un pix cu o brichetă. Un pix de culoare albastră, cu un plastic alb, ce îl supăram cu bricheta la butonul din capătul superior. Bricheta scotea o flacără micuţă la o apăsare de buton. Fata de langă mine încerca fără succes să mă convingă să facem acelaşi lucru. Nu îi răspund, mă concentrez pe flacără. Sentimente grele mă încearcă, întrucât îmi era greu să am această atitudine faţă de ea. Poate că o răneam, şi acesta ar fi ultimul lucru pe care aş vrea să îl fac. Dar nu puteam, eram convins că îmi va fi mai bine aşa, singur, cum am fost dintotdeauna. Ardeam pixul în acelaşi loc, fără ca acesta să aibă macar o urmă de la flacără. Simţeam că mă încălzeşte la degetele cu care îl ţineam, dar acesta nu avea nimic. Într-o clipă de îndoială încalzesc pixul în cealaltă parte a butonului. Într-o secundă, două apare o pată neagră la contactul cu flacăra, şi butonul începe să se deformeze. Opresc flacăra, privesc arsura şi continui să încălzesc pixul în locul iniţial. Ea insistă şi îmi face diverse propuneri cu o voce rugătoare ce nu se lasă refuzată. Mă încăpăţînez, şi nu îi răspund. Dinăuntru îmi vine să explodez în lacrimi, să cedez şi să o iau în braţe, să nu îi mai dau niciodată drumul şi să îi fac toate poftele. Să fim împreună pînă la sfârşitul lumii şi nimic altceva să nu mai conteze. Convins că 'nu sunt eu acela', nu zic nimic. ard pixul şi îi suport rugăminţile în van.
Mă trezesc speriat ...

Proză: 14/15 august 2010

Intrare. Suntem doi, parcă folosind aceeaşi conştiinţă. O clădire modernă, multă sticlă, culori albastre deschise menite să ne dea o bună dispoziţie. Armonie şi bun gust, ne trece prin minte. De deasupra a două trepte, după primele uşi de sticlă, cu mâner metalic  se întinde un hol, nu prea lung, frumos luminat şi cu puţine uşi de o parte şi de alta. vedem doar două pe partea dreaptă. Undeva la o primă uşă ne oprim şi o străină ne întâmpină. Ea vorbeşte cu străina, eu rămân total dezinteresat, şi privesc pe lângă în interior. Un hol întunecat şi scurt, adăposteşte o bucătărie luminoasă în spate. Uşa era deschisă, permiţându-mi să observ un bărbat, de vreo 40 de ani mâncând. Din discuţie prind doar  un "Măcar el ştie să îşi facă de mâncare singur", al străinei. Eram conştient că stăteam acolo doar pentru a respecta un protocol, acela al vecinilor care se întâlnesc în trecere, deşi pentru mine îmi rămânea doar o străină. După cum mă aşteptam, se încheie discuţia cu un "Voi staţi la uşa următoare." şi plecăm. O uşă masivă, neagră, cu ornamente aurii mă impresionează, făcându-mă să mă opresc puţin şi să o admir; amestecul între culori era superb, negru şi auriu, "black and gold". Intrăm, şi bine înţeles, ea intră prima. Suntem şocaţi, miraţi, uimiţi de ceea ce găsim înăuntru: cameră de lux, încăpere decorată cu cele mai scumpe elemente decorative plasate în spaţiul camerei astfel încât să placă oricărui om cu gusturi bune într-ale decoraţiilor. Mobilier din lemn masiv, lăcuit, pe pereţi lemn până la un nivel, mai sus urmând un tapet bej, luminos cu motive florale, de culoarea lemnului. Vitrine din lemn, pahare cu picior, parcă din cristal, în mijloc o masă joasă, din sticlă, înconjurată de canapele joase, din lemn, cu saltelele tot bej, cu acelaşi motiv floral. Toată camera venea întrun contrast superb cu ea, în faţa mea, văzând-o din spate cu părul lung de culoare asemănătoare cu a lemnului, şi hainele deschise, precum bejul ce o înconjura (presupun acum, că dacă s-ar fi întors puţin, aş fi putut-o compara şi cu sticla ca de cristal ce dadea luciu camerei).

         Ca după orice drum lung, primul lucru pe care îl vizitezi când ajungi 'acasă' e baia. Două uşi din fundul camerei, partea dreaptă sunt primele vizate. În faţa lor, ne oprim, şi rămânem din nou impresionaţi de textura lemnului. Două uşi înalte, late, cu încuietori ce ne dau puţin de gândit. Ea se pune în faţa uşii din stânga, eu în faţa uşii din dreapta. Două bai pentru două sexe, nici nu îmi imaginam altfel, faţă de  luxul pe care îl văzusem până acum. Rămân şi eu puţin perplex în faţa încuietorilor, dar îi arunc o privire asupra mâinilor, şi o observ cum deschide. Deschid şi eu folosind aceeaşi mişcare a mâinii, împing uşa şi intru. Înainte de a închide uşa, aud cum se închide uşa băii vecine cu un scârţâit produs de lemn. Mă întorc către încăpere, şi primul gând care îmi trece prin minte e setea de a face o baie. În încăpere culorile erau foarte asemănătoare cu cele din prima cameră. Lemn cam un metru de la podea, apoi, aici puţin mai deschis la culoare, tapetul de mai sus. observ o mică fereastră undeva în fund, în dreapta, sus pe perete. În mijlocul peretelui de acolo se gasea o vană imensă. În stânga un cuier tot de lemn, prins pe perete, plin cu halate, prosoape. În dreapta, o chiuvetă albă cu o oglindă mare deasupra. Ocolesc piesa de mobilă din mijloc ce mi s-a părut a fi o băncuţă joasă, rotundă, acoperită cu piele roşie/maro. Pornesc robinetul din vană, şi las apa caldă sa umple vana. Mă îndrept spre chiuvetă să mă răcoresc cu puţină apă rece. Ca şi la vană, robinetul e pornit dintr-o simplă mişcare de încheietură. După ce îmi ud mâinile, opresc apa, şi pornesc spre uşă fără să privesc în oglinda care părea că reflectă lumina cu o claritate de cristal. Mă gândeam să o întreb ce face, să o întreb ce o să facem...