Cu chiu, cu vai, am ajuns azi la înmormântarea bunicului unui prieten. Constat acolo că da, bunicul lui era maghiar, atunci e şi normal să apară preotul lor, şi să ţină slujba în limba maghiară. Nu am mai fost încă la o înmormântare în maghiară, dar iată că am avut ocazia. Sunt şi ei oameni ca noi, au slujbe frumoase şi emotive, obiceiuri în mare asemănătoare cu ale românilor.
Din alt punct de vedere însă ... la înmormântare şi-au postat onorabila prezenţă nişte invitaţi de soi, ce nu s-au lăsat mai prejos decât însuşi regretatul, şi ne-au încântat cu comportamentul lor model. Dintre reprezentaţiile prestate de onorabili, o să enumăr în mare aruncatul cu pietre, urlatul/înjuratul în gura mare, agresarea câinilor din zonă şi agresările la nivel fizic. De parcă spectacolul nu era suficient, în timpul îngropării propriu-zise, în ambele cimitire, maghiar şi român, în speţă în cel din urmă, se puteau întâlni specimene de o arie mai largă de vârstă cu un comportament uluitor. Întrucât ne-am întors într-un final la masă, am avut plăcerea de a ne hrăni în acelaşi timp cu dânşii, fiind şi ei serviţi, la rândul lor.
Stimați onorabili... cimitirele nu sunt locuri de joacă, cu atât mai puţin nu se tolerează de către ceilalţi cetăţeni pagubele materiale aduse locurilor de veci. De asemenea, ar fi de preferat să evitați comportamentul agitat din timpul slujbei, în favoarea unei atmosfere mai adecvate momentului.
Tibi, adă katana.
