Proză: eRepublik. Leapșa literară #7

• belzebut cel crunt•Ziua 3,345, 02:54•Publicat în Romania • Socializare și divertisment

“Un tunet se aude în departare… Mă uit la cer. În curând va începe ploaia. Tunetele sunt tot mai multe, tot mai aproape si tot mai puternice, iar ultima imagine pe care o am în fața ochilor este cea a lui Belzebut Cel Crunt , strigând ceva în timp ce fuge spre mine. Dar… ce…?...”

- Fugi Lucia, fugi, striga Belzebut alergand si facand semne. Lucia statea in fata usii spitalului incercand sa inteleaga scena ce se petrecea in fata ochilor ei. In urma lui, pamantul isi scuipa maruntaiele spre vazduhul diminetii. Tunetele, acum aflatea deasupra lor, nu erau alceva decat sunetul asurzitor al obuzelor ce muscau cu sete din pamant incercad parca sa il devoreze. Ii mai desparteau cativa metri,cand un ultim obuz isi slobozi tunetul asurzitor undeva in spatele lui Belzebut. Suflul exploziei ii catapulta trupul prin aer de parca ar fi fost impins violent de un resort nevazut. Lucia privea impietrita cum sacul de carne si oase plutea cu miscari dezordonate prin aer indreptandu-se spre ea. Parca si timpul se oprise in loc. O durere cumplita, apoi intuneric.

Cateva minute mai tarziu

Lucia impreuna cu alte doua surori si doi medici alergau cu o targa jerpelita de timp pe holurile spitalului catre sala de operatie.

- De aici ne ocupam noi, spuse unul din doctori, in timp ce o privea pe Lucia.

- Are vreo sansa?

Medicul se uita lung la ea apoi la nenorocitul intins pe targa. Din camasa care altadata ii acopera spatele, acum nu mai ramasese aproape nimic. Sangele pe alocuri inchegat amestecat cu bucati de carne arsa, inca fumeganda, alcatuiau un spectacol macabru ce lasa sa se intrevada aburii mortii.

-Nu are sanse,...

Lucia simti cum i se inmoaie ghenuchii. Cu un ultim efort se agata de targa apoi se prabusi la pamant.

-Saraca de ea, nici nu vreu sa imi imaginez cat de greu poate fi sa iti vezi toti prieteni in pragul mortii intr-o singura zi, spuse una din asistente in timp ce doctorul o ridica de la pamnt si o aseza grijuliu intr-un scaun cu rotile.

- Da, trebuie sa fie cumplit. Intre timp Lucia incepea sa isi vina in fire. Hai fetito, fi tare, in aceste clipe prietenii tai au nevoie de tine mai mult ca oricand. Numai tu ii poti determina sa lupte pentru viata lor. Am sa te anunt cum iesim din operatie, daca mai are vreo sansa. Pana atunci punete pe picioare si vezi cum se mai simt prieteni tai, de la etajul doi. Una dintre asintente tresare ca lovita de o revelatie, slobozind printre buzele sale carnoase un sunet doar de ea inteles.

Lucia privea din scaun cum medicii si asitentele se indepartau pe coridorul, ce parea fara de sfarsit, catre sala de operatie. Si cum statea asa cu ochii pierduti un gand incepu sa ii incolteasca in minte, “Oare ce o fi vrut sa zica doctorul? Nu am pe nimeni la etajul doi.” Se ridica incet, vadit afectata de pierderea cunostintei, de mai devreme si cu mersul leganat se intrepta spre scarile ce duceau la etajele superioare ale spitalului. “Ar trebui sa iau liftul, mi-ar fi mult mai usor. Ce bine ar fi daca ar merge.” Scara spitalului era intesata de tot felul de echipamente, piese de mobilier si saci cu alimente, lasand cu greu trecerea unei singure persoane. Liftul spitalului nu mai mergea de cateva luni bune, iar bolnavii ce trebuiau internati la etajele superioare erau urcati prin balcoane, cu o targa de lemn improvizata si doua franghii groase de catre medici si brancardieri. Ajunsa in fata usii, apuca manerul si trage cu greutate usa metalica. Pe scari se auzeau urcand in graba, cu pasi grei, mai multe persoane. Lucia facu un pas indarat si lasa usa sa se inchida in fata ei, tinundu-si rasuflare din instinct. Era destul de uzual ca oamenii securitatii sa caute printre ranitii spitalului fugarii rezistentei. Multitudinea de pasi trecura pe langa usa si isi continuara drumul catre etajele superioare. Unul dintre soldati, caci acum era clar ca lumina unei zile de vara, erau soldatii securitatii, sopti catre ceilati:

- Fiti cu bagare deseama, nu trebuie sa scape niciunul!

Acum ii era clar, ii cauta securitatea. Astepta cateva secunde apoi crapa usa usor, sa nu faca galagie si se strecura prin deschizatura ca o adiere usoara de vant. Mergea cu pas grabit, catre camera cinci, demisol, acolo unde in urma cu cateva ore prieteni ei fusesera internati. Dinca cand in cand, incetinea ritmul si isi tinea respiratia, ascultand tacerea ce se asternea in urma ei. Nu intorcea capul de teama sa nu dea de banuit.

Dupa cateva momente

Lucia se afla in fata usi de la camera cinci. Baga mana in buzunarul halatului ingalbenit de timp si scoase S T I L O U L primit de la Brigadir. Mazgali ceva pe un petec de hartie ponosit, rupt dintr-un vechi retetat. Inca nu intelesese care era scopul acestui stilou, dar o fort nevazuta o impingea de la spate sa scrie. “Nu e vreme de scris acum” isi spuse in gand. Baga stiloul si petecul de hartie in buzunar, apoi trage aer in piept si intra. Salonul era mic. Avea trei paturi de fier, de un alt murdar, iar din loc in loc rugina zambea copios, precum petele unui dalmatian. In drapta, Directx dormea pe o rana. In stanga, Brigadir, care era ranit cel mai grav dintre cei trei, dormea iepureste cu fata in sus. Gemea din cand in cand. Intre cei doi Danidanam, cu un bandaj pe cap, cat un turban privea tavanul. Nu o simti pe Lucia intrand in salon, pe semne ca visa cu ochii deschisi. Lucia se apropie de ea si ii sopti usor.

- Trebuie sa fugim, va cauta securitate!

Nici nu termina bine de vorbit ca pe holul spitalului isi facu aparitia doi soldati ai securitati. Treceau din camera in camera fara prea multa galagie, insa pasii grei si apasati ai bocancilor de armata, le anunta sosirea iminenta. Lucia ii facu semn prietenei sale sa nu faca galagie, scotoci prin camaruta ce altadata fusese o toaleta si scoase o coada de lopata, apoi se ascunse dupa usa tinand-o strans cu ambele maini, deasupra capului. Ce doamne iarta-ma, cauta acolo o coada de lopata, doar bunul Dumnezeu poate sti. Cei doi soldati intrara in camera, aveau pistoale automante pe umar, si erau imbracati intr-o uniforma de un negru impecabil. Pe cap purtau chipiu cu ornamente arginti, iar pe umeri gradele de caporal luceau impecabil. Luciei, mereu i-au facut impresie barbatii in uniforma. I-ar fi invitat la o cafea, daca sub aceasta uniforma scortoasa nu si-ar fi avut locul mostrii securitatii.

- Ei sunt, spuse unul dintre ei!

Vocea soldatului o trezi din reverie pe Lucia. Facu un pas in fata si il lovi in moalele capului pe unul dintre ei, cu toata forta de care putea da dovada. Soldatul icni si se pravali la pamnt, precum un castel de carti. Taria loviturii o facu sa dea drumul parului din maini. Al doilea soldat se rasuci pe calcaie si lua pozitie de tragere.

- Stai! Stai ca trag! Lucia incremeni. Prin mintea ei acum zeci de ganduri curgeau. Ce-ai facut nenorocito, spuse soldatul aratand catre trupul neinfuletit, care zacea intr-o balta de sange pe podea. Nici ea nu si-ar fi inchipui ca este capabila de o asemenea forta. Danidanam care asistase la toata scena, sari din pat si ii expedia un sut intre picioare, cu furie . Acesta scapa arma din mana zlobozind un foc catre tavan. Lucia tinand stiloul strans in mana se napusti asupra lui infingandu-i stiloul in ochi si mai departe. Soldatul cade rapus.

- Trebuie sa fugim, acum! Cu singuranta mai sunt si alti securisti!

Cateva momente mai tarziu Lucia si Danidanam alergau spre iesire din spate a spitalului, unde erau parcate ambulantele, impingand cate o targa mobila. Pe una era intins Directx ce se trezise speriat de focul de arma, in timp pe cealalta zacea Brigadir inca inconstiet. La iesire Dragos1976 le intampina alergand.

- Ce s-a intamplat?

- Lasa ca iti povesteste Danidanam, acum fugiti!

- Si tu,... nu vi cu noi?!?

- Belzebut are nevoie de mine, este in pericol.

- Dar securitatea?

- Nascocesc eu ceva, acum fugiti!

In tot acest timp Danidanam impreuna cu Directx il urcara pe Brigadir in salvare. Lucia il saruta pe Dragos1976 si ii intinde stiloul, inca murdar de sange, impreuna cu petecul de hartie, pe care era scris un simplu “Va iubesc!”.

- Ce ar trebui sa fac cu astea?

- Petecul de hartie da-l lor, iar cu stiloul, scrie.

- Ce?

- Tot ce iti trece prin cap, nu stiu,...

Ambulanta porneste in tromba,... Lucia o urmreste din priviri cu ochii in lacrimi,...

- Scrie Dragos, scrie!

Proză: eRepublik. Leapșa literară #6

• Lucia38•Ziua 3,343, 04:46•Publicat în Romania • Socializare și divertisment

Spitalul mobil e plin de pacienți. Unii au fost aduși in timpul zilei cu ambulanțele de pe câmpul de luptă, alții fuseseră aduși cu două zile înainte și își așteptau rândul la pansat. Era o liniște întreruptă doar de gemetele răniților sedați care se visau pe câmpul de luptă. Sau poate le revenea în memorie, iar și iar, momentul în care corpul lor a simțit impactul glonțului…

O nouă noapte albă pentru echipa de chirurgi și asistente va începe în curând, o noapte în care viața TREBUIE să se lupte cu moartea și să învingă.

Deodată, sunetul alarmei sparge liniștea nopții. Încă un grup de răniți este adus de elicopterele-ambulanță. Îmbrac repede echipamentul și ies fugind din vestiar, uitând termosul de cafea pe etajeră. Nu e timp de cafea sau de prea multe gânduri, niste tinere vieți trebuie salvate.

Ajung la primul elicopter împreună cu alți colegi, când… surpriză! Nici un rănit nu e dintre cei mai tineri. Îl văd pe direct x întins pe prima targă, abia mai respirând din cauza durerii ascuțite din șoldul rănit.

- Caută stiloul și scrie, nu te opri din scris, altfel murim cu toții.

Ce stilou? Ce scris? Eu n-am mai scris de mai bine de un an. Am și uitat cum se înșiră cuvintele pe hârtie. Deocamdată am lucruri mai importante de făcut.

Trec la a doua targă… Mentalist de Bucovina reușește să-mi zâmbească în timp ce îmi arată cu mâna sănătoasă cea de a treia targă.

- Salveaz-o pe Dani, stiloul e la ea. Nu lăsa inamicul să-l găsească, e unica și cea mai valoroasă armă a noastră.

Fug la al doilea elicopter. Danidanam doarme întinsă pe targă. Sedativul și-a făcut efectul și pare atât de liniștită, dar totuși, ceva îmi spune că somnul nu e datorat doar sedativului. Fruntea îi e bandajată, iar pe bandajul alb, un trandafir roșu a început să înflorească pe tâmpla ei dreaptă. Strig brancardierilor să o transporte de urgență în sala de operație. Trandafirul sângeriu e din ce în ce mai mare. Îi iau mâna în mâna mea și încerc să o încurajez chiar dacă nu mă aude. Deodată, deschide ochii încet și, cu o voce pierdută, îmi spune:

- Nu te îngrijora pentru mine, eu voi fi bine, medicii vor avea grijă de mine. Caută-l pe Osama, stiloul e la el. A încercat să mă salveze, dar iadul dezlănțuit acolo era de necontrolat. Ultima dată i-am simțit mâna pe umărul meu încercând să mă tragă la adăpost, apoi totul s-a întunecat și nu mai știu nimic de el.

Alerg cu disperare la a patra targă. Ce Dumnezeu vor oamenii aceștia de la mine? Ei nu au înțeles că pentru mine scrisul nu mai înseamnă nimic? Acum sunt prea ocupată să salvez vieți ca să mai am timp pentru a-mi hrăni sufletul.

Sunt gata să las baltă toată căutarea asta a unui stilou chiar dacă știam că valoarea lui sentimentală este inestimabilă, iar eu am fost cândva unul dintre păstrătorii acestei comori. Totuși, ceva nu-mi dădea pace, iar o forță nevăzută mă împiedica să mă întorc în spital, lăsând alte echipe de salvatori să se ocupe de restul răniților. Simțeam că TREBUIE să găsesc stiloul chiar dacă asta însemna să-mi petrec restul nopții cu trierea răniților aduși de elicoptere în loc să fiu în sala de operație.

Trec de la un rănit la altul, încerc să ofer alinare atât cât pot, să îmi rețin lacrimile și să pun opreliște sentimentului de neputință în fața morții. Atâția oameni frumoși pierduți pe câmpul de luptă! Atâtea e-vieți închinate în numele lui Plato!

În sfârșit, ultimul elicopter aterizează, iar Osama Bri Gadier încearcă să se ridice de pe targă imediat ce este dezlegat. Tipic…

- Ce faci, măi, inconștientule? Tu nu vezi că sângerezi? Am înțeles că n-ai stare și te crezi invincibil, dar de data asta ai de-a face cu mine, ești pacientul meu, ești responsabilitatea mea și ai să stai pe targa asta până îți dau eu undă verde să te ridici și să pleci unde vei voi tu.

- Fata dragă, tu chiar nu pricepi ce se întâmplă aici? Un glonte nenorocit m-a lovit in coaste și n-am mai apucat să verific daca stiloul e în buzunarul cămășii sau întreaga misiune de păstrare a eșuat.

Își duce mâna la piept și, din buzunarul cămășii însângerate, scoate cu o grijă infinită stiloul. Micul instrument strălucește în mâna lui, plin de pete mici de sânge. Poate al lui… poate al celorlalți… Mi-l întinde cu evlavie.

- Scrie Lucia, scrie, nu te opri. Așterne-ți gândurile, nu-i lăsa pe alții să pună stăpânire pe viața și sentimentele tale. Lasă-ți e-sufletul să zboare și să viseze. E singura noastră armă pe care încă o mai putem folosi.

Fără să mai spun nimic, am luat stiloul și l-am ascuns în buzunarul halatului. Am vrut să fug, să plâng, să râd, să scriu, să aștern pe hârtie toate gândurile care mi se învălmășeau în cap. M-am ridicat încet de lângă targa pe care era întins Bigadier-ul. Tura de noapte era pe terminate, dar nu simțeam oboseala. Dorința de a începe să scriu era mult mai mare decât cea de a dormi.

Cu gândul la stacana de cafea pe care urma sa mi-o prepar, m-am pornit spre spital, ținând mâna încleștată pe micul stilou ce strălucea în buzunar.

Un tunet se aude în departare… Mă uit la cer. În curând va începe ploaia. Tunetele sunt tot mai multe, tot mai aproape si tot mai puternice, iar ultima imagine pe care o am în fața ochilor este cea a lui Belzebut Cel Crunt , strigând ceva în timp ce fuge spre mine. Dar… ce…?...

Proză: eRepublik. Leapșa literară #5

• belzebut cel crunt•Ziua 3,343, 04:30•Publicat în Romania • Socializare și divertisment

- Sa nu te impimga pacatul si Maica Precista sa te apropii de mine cu unealta diavolului, zise Belzebut cu fata schimonosita de groaza. Tu esti mort, am vazut cu ochii mei cum te-au ciuruit in piata Sfatului, acum un an de zile. Asta este lucratura diavolului, asa ceva nu poate fi cu putinta! Zbiera cat il tineau borjocii, improscand cu saliva pe toti cei din jur.

- Ooooo, batal vina, i-o luat mintile razboiul asta, zise Mentalist, si isi facu o cruce mare cat toate zilele.

- Tinel ma, nu vezi ca iar are halucinatii, striga Directx, si sarii calare pe Belzebut, acoperindu-i gura cu caciula de mohair primita cadou de la sotia lui, inainte sa plece pe front. Puneti mana pe el, nu il lasati, ca ne omoara pe toti!

Intr-un final, dupa circa zece minute de lupta corp la corp, Belzebut cazu intr-un somn adanc. Avea fata senina ca un cer de vara dupa furtuna. Cei doi prieteni stateau de o parte si de alta incercand sa isi traga rasuflarea. Incet, incet pe fetele lor arse de vant si neingrijite de luni de zile, incepeau sa isi faca loc sentimente amestecate de furie si uimire.

- Acum ca ne-am mai tras sufletul, fa bine si scuipa tot! Zise Directx scotand din buzunarul vestonului un revolver si indreptandu-l spre Brigadir. Cine esti si ce vrei, caci este cu neputinta sa fi Brigadir, eram de fata toti cand ai fost executat prin impuscare. O fi Belzebut nebun, dar in toata nebunia lui stie ce zice. Deci?!?

Mentalist, vadit ostenit, se ridica in picioare si face un pas spre robotul cu chip de om, intinde mana neincrezator si ii atinge fata.

Directx, vezi si tu ce vad si eu sau visez?!?

Da, acum stai jos si lasa-l sa ne explice ce si cum, pana nu ii fac curul ciur!

- Tarrrrrr cu tata, ca va spu-i tot!

- Vin din viitor,.... si am venit sa salvez ce mai poate fi salvat,.... vaaaaaajjjjjjjjjjjjj BOOOOM! BOOOOMMMMM! O ploaie de obuze se abatu asupra lor. Mii de schije taiau vazduhul. Ra-ta-ta-ta! Doua mitraliere latrau metalic, scuipandu-si gloantele pe sub jerbe de foc si fum, ce parjoleau pamantul. Se deslantuise un adevarat iad asupra lor, iar a scapa cu viata din latul mortii ce-i inconjura, parea cu neputinta. Schijele si gloantele ricoseau din Brigadir precum un pumn de boabe de fasole aruncat in perete, in timp ce facea paravan, incercand sa isi salveze prieteni.

- Ne-au descoperit, trebuie sa ne schimbam pozitia.

- Nu pleci nicari pocitanie, ingana cu ochii intredeschisi, Belzebut, incercand sa scoata din buzunar, dumnezeu stie ce.

- Ioi, s-o trezit mortul, zise Brigadir, si-i trosni un pumn zdravan peste falci de il cufunda iar in lumea viselor. Acum, dupa mine, daca vreti sa scapti cu viata.

Cateva ore mai tarziu, intr-un buncar undeva intr-o padure pe langa, Brasov.

Acum va pot spune pe indelete cine sunt si de ce am venit. Numele meu este PXL 03 si sunt un robot din viitor. Mi-au dat infatisarea si memoria lui Brigadir si am misiunea sa salvez lumea de la distrugerea totatala, atat cea reala cat si cea virtuala.

Ma esti prost?!? Si de ce te-am crede? De unde stim noi ca nu esti unealta omuletilor cu ochi albastrii, aia de ti-au facut felul anul trecut, zise Directx.

Eeee ca...., Eeeee ca,... ca. Ce ca,... cacaua mea, mi-au facut astia la setari, ca nu pot nici ca,.. ca ,... ca,... moale si maro nu pot sa spun?

Danidanam izbucni in ras. Te-or cenzurat astia ma, hahahahahahaha!

Nu-i de ras draga mea, m-au lasat fara drujba, astia!

Ce pui mei, prea o foloseai des.

-,... pu,.. pu,.... ce pupaza mea fac acum.

- Lasa palavrageala si treci la subiect mestere! Io nu cred o iota din ce zici matale aci si tare imi e ca te indop cu niscaiva plumb, zise Belzebut, dintr-un colt, unde se refugiase de teama.

- Ideea este in felul urmator, misiunea mea este sa inmanez acest stilou de argit unuia dintre voi. Si scoase din buzunarul parpalacului, cu care era imbracat, un Stilou de argint, pe care erau gravate doua cuvinte: “Homo Cogitat!”

- Si ce dracului sa facem noi cu un stilou, zise Mentalist?!?

- Sa ti-l bagi in cu,... cu,... cucuveaua masi dar!

Toata lumea izbugni in ras.

Trebuie sa va reapucati de scris, trebuie sa aratati lumii intregi, dar inainte de toate voua insiva ca spiritul uman nu a murit, ca omul nu poate exista cat timp se disocieaza de partea sa metafizica.

Tu te auzi? Nici dracu nu mai citeste nica, pe la noi pe aci. Copchii fug de scoala ca dracu de tamaie, a devenit ilegat sa mai deti carti. Singurele ziare care mai exista sunt cele de propaganda. Ultima biblioteca a ars acum un an de zile odata cu executia ta publica, in piata Sfatului, zise Directx.

Internet mai exista?

Cenzurat si ala. Cu greu gasesti cate ceva mai de doamne ajuta de citit, iar daca te descoperera politia secreta iti canta popa parastasu.

Nu credem ca este asa de grava situatia. Ar cam fi timpul sa luam masuri

Da, da, sa luam masuri! Dar mie nu trebuie sa imi luati, ca va spun singur, port 41 la pantof si izbugni intr-un ras isteric.

Brigadir vizibil deranjat se ridica in capul oaselor

Esti dus cu pluta prietene.

Nuuuuuuu, voi sunteti tacaniti, daca va imaginati ca mai exista cale de intoarcere.

Speranta moare ultima, rosti mai mult pentru el Mentalist.

Si tu odata cu ea amice, daca iti imaginezi ca te poti bate, de unul singur, cu un intreg sistem.

Mai tacati fleanca drace, ca te trimit iar in lumea viselor!

Va arde de eroisme???? Hai s-o face ma, vitejilor!!! Aveti un plan, o idee de unde sa pornim?

Pentru o perioada se asternu tacerea in singura incapere a buncarului, doar respiratiile sacadate ale celor 5 se auzeau, iar din cand in cand cate un oftat prelung spargea intunericul, ca rezultat al vreunui plan imaginar esuat.

Luati stiloul asta,... e singura solutie.

Nu te uita la mine, chicoti Belzebut, eu pana nu cred, nu vad.

Gura pacatasolui adevar graieste, trebuie sa crezi si apoi o sa vezi.

Lasa, lasa credeti voi si apoi vin si eu.

Unde vi si tu?!?

Dupa voi, Directx.

Pu,... pu,... pusca mea dar, de om! Cum il suportati ma?!?

- E al nostru si el, a trecut prin multe,...

- Bine, bine,.... care luati stiloul aista de la mine si nu ma faceti sa va oblig, ca nu o sa va placa. Nu se incumeta nimeni? Atunci Belzebut sari in picioare si intr-o factiuune de secunda smulse stiloul din mana robotului Brigadir.

- Am sa aleg eu pentru voi, daca nu aveti curaj si dupa o privire scurta la fiecare in parte se apropie de Mentalist si ii strecoare stiloul in buzunarul de la piept. Acum sa te vad, ca mai devreme faceai pe eroul, si izbucni intr-un ras malefic Mu-ha-ha-ha-ha!

Proză: eRepublik. Leapșa literară #4

• Osama Bri Gadier•Ziua 3,337, 00:47•Publicat în Romania • Socializare și divertisment

...

S-a trezit intr-un tunel mergand inspre lumina.

Ii venea sa rada. Ce cliseu...

S-a oprit o secunda si apoi a facut pasul. Ceata orbitoare. Cateva secunde nu a mai vazut nimic. Un scurt blackout, doar o fractiune de secunda si apoi imaginea reveni...

Apoi, incet incet a inceput sa distinga: peretii gri, murdari, apoi lumina palida si tremurata a neoanelor, si la urma, oamenii care faceau cerc in jurul patului sau.

Pat era mult spus. Era de fapt intins pe un fel de masa de inox, imobilizat de niste inele groase de metal. Nu era culcat pe orizontala ci, pe undeva la 45 de grade. Tunelul disparuse si a realizat pentru prima data ca de fapt se trezea dintr-un vis.

...

- Memorie?

- 45% uploadata

- Functii sensitive?

- 95%

...

Apoi a observat aparatele din jurul sau. Pupitrele cu mii de luminite si monitoarele semi-transparente contrastau puternic cu peretii de beton mucegait si ars pe alocuri. O voce din spatele sau continua sa puna intrebari scurte si undeva in stanga sa cineva raspundea tot scurt.

A incercat sa se ridice dar nu reusi.

- Stai cuminte - ii spuse vocea din spate.

Vru sa intoarca capul sa vada cine a vorbit si atunci simti pentru prima data durerea ascutita din ceafa. Parca mii de ace ii erau infipte in cap si-i scormoneau creierii.

- Decuplati-l ca-si smulge cablul de conectare la computerul central, spuse cineva.

- Nu-i nevoie, senzorii de durere isi fac treaba bine, zise un tip pe care-l vedea pentru prima data.

Acelasi individ isi apropie fata murdara si nebarbierita de a lui si-i plimba prin fata ochilor un fascicul de lumina dintr-o lanterna pix.

- Super, zambi el. Reflexe vizuale normale.

Simtea cum valurile de furie incep sa creasca in el ca un tsunami. In momentul urmator rabufni:

- Cine dracu sunteti? Ce faceti ma cu mine? Mama voastra de criminali. Stati sa ma dezleg si sa vedeti cum va capacesc fir-ar pixelii si cine v-a pus tastele in mana sa va logati si cine v-a pus prima pita de Q1 in gura, neam de nenorociti. Unde mi-e drujba?

Si a urmat un lung pomelnic cu sfinti, mame, Plato si gaini fara cap in timp ce oamenii din jurul lui au facut toti un pas in spate. In afara de tipul nebarbierit si cu fata murdara ...

- Reglati-i putin canalul de exprimare ca m-a scuipat tot. Zise el razand. Mda... esti exact asa cum scriu cartile de e-istorie. Calmeaza-te acum, continua el. Nu avem prea mult timp la dispozitie. Stii cum te cheama?

- Cum dracu sa nu stiu? Eu sunt Brigadir, spuse el mai calm.

- Numele meu este John Connor 2 iar tu... NU ESTI BRIGADIR. Esti un robot din seria PXL03 caruia i-am dat infatisarea caracterul si memoria lui Brigadir.

- Cum?... Sunt o clona?...

- Dupa definitia clonei nu esti. Clona este dependenta total de original ori tu, din lipsa originalului devii original. Stiu ca e cam complicat dar pe scurt pot sa-ti spun ca Brigadir a dat in primire acum 150 de ani IRL. Apropo, suntem in anul 2165 IRL si lumea pe care o stiai tu a disparut demult.

- Ho! Stai pe loc ca ma ametesti? Ce drac le amesteci? Ce are IRL cu Erepublik? Unde se termina lumea reala si unde incepe cea virtuala?

- Nu incep si nu se termina nicaieri. Se intrepatrund, interactioneaza. Una fara alta nu pot exista

- Ha...?

- UIte... Timpul e scurt si nu pot sa iti dau toate detaliile dar am sa-ti fac un rezumat scurt cu ce s-a intamplat in RL si Erepublik in astia 150 de ani.

In momentul in care tu te-ai decis sa te refugiezi in RL nu ai facut-o de buna voie. Ai simtit ca lumea se indreapta inspre prapastie dar nu stiai exact ce se va intampla. In acelasi timp si cel mai important lucru, Erepublik-ul a devenit un loc de joaca pentru copii teribilisti, cu casul la gura si cardul in mana si o gramada de faliti din RL care au impanzit jocul cu clone si au distrus modulul media, care era sufletul si motorul principal care tinea jucatorii seriosi in joc. Tii minte ca in RL alegerile din SUA au fost castigate de Trump cu ajutorul trolilor lui Putin si a serviciilor de la Kremlin.

SUA a construit in jurul sau un zid inalt de beton si a oprit migratia. Trump, ca si alti psihopati dinaintea lui, a mers pe cartea nationalismului si a xenofobiei. A ridicat un zid SI in ceea ce privesc schimburile comerciale si relatiile cu exteriorul. Si, ca orice societate endogama, Statele Unite au facut implozie. Cei mai multi dintre americani au incercat sa fuga in Mexic si tarile din America de Sud pentru ca Canada a fost distrusa o data cu NATO si Europa.

Aceasta, luand exemplul Americii, s-a auto-distrus incepand cu desfiintarea UE si accederea la putere a partidelor nationaliste si de extrema dreapta sau stanga. Statele foste UE s-au auto-izolat una fata de cealalta dandu-i lui Putin si celorlalti dictatori rusi care i-au urmat posibilitatea sa-i ia ca din oala si sa-i inghita in ceea ce istoria a numit Marele Imperiu al Ursului.

Au urmat multe razboaie de rezistenta locala dar care nu au avut nici o sansa in a reveni la vechea stare de fapt.

- Stai! Opreste-te! Rabufni Brigadir. NU se poate! Istoria m-a invatat altceva. Au existat si inainte conflagratii dar INTOTDEAUNA spiritul uman a invins si lucrurile s-au rezolvat de la sine.

- Adevarat! I-a raspuns Connor. "Spiritul uman" a invins. Dar ce te faci cand acel spirit la care te referi tu s-a disipat. A disparut?

- Poftim?

- Da! Tii minte ca inca pe vremea ta existau o serie de temeri si previziuni sumbre privind asa-zisa amenintare a Islamului asupra civilizatiei europene de tip iudeo-crestin. Indirect, asta a dus la izolarea Europei fata de exterior, la inceput, iar mai apoi, faramitarea ei in fostele state si regiuni arhaice. Ceea ce nu au prevazut nici unii nici altii si ce nu au luat in calcul adeptii lui Dumnezeu si Allah a fost infrangerea lor de catre Sfanta Treime a Mileniului Trei: Samsung, Apple si profetul lor Facebook.

- Hahaha, rase Briga. Iti bati joc de mine...

- Nicidecum! As vrea eu, zise Connor trist. Produsul cel mai vandabil pe pamant, dintotdeauna, a fost SPERANTA. Speranta a alimentat sentimentul de aparare a fiintei rationale numita OM. Preotii au fost cei mai buni iluzionisti si comercianti in acest sens. Biblia si Coranul au fost intotdeauna cele mai vandute carti. Prima oferea Raiul cu laptele si mierea aferenta ca si tinta finala si cealalta, mai concreta, o armata de virgine ca si recompensa in viata de apoi. Dar nici acestea nu ar fi functionat fara cei care scriau aceste carti. Cei care scriau carti in general. Speranta, onoarea, cinstea, empatia si celelate "motoare" care pastrau "spiritul uman" in stare de functionare au disparut in era PC&Iphone. Oamenii au ciuntit ideea de comunicare si au redus-o la simple convorbiri, schimbul de statusuri mincinoase pe wall-ul de facebook, jocuri virtuale simpliste care trebuieau alimentate cu carduri si viata a devenit automatism.

Totul s-a prabusit cand rusii au lansat primul robot de lupta AI(artificial inteligence). Acestea s-au multiplicat si sistematic au distrus tot ce este viu pe pamant. Oamenii s-au retras de la suprafata, in buncare dotate cu aparatura electronica necesara pentru asigurarea celor necesare traiului, gadgeturi pentru comunicare si au continuat sa COMUNICE uitand sa traiasca. Ar fi invins asupra masinariilor daca nu si-ar fi pierdut speranta si vointa. Viitorul lor a disparut si s-a redus la prezent. Un prezent iluzoriu intr-o lume virtuala si ireala. Nimeni nu mai scrie carti si articole pentru ca nimeni NU MAI CITESTE. Omenirea considera toate acestea iluzii cand ei, de fapt, traiesc intr-o mare iluzie. Sfarsitul speciei umane si implicit al vietii pe pamant este o chestie de timp.

- Si... nu se mai poate face nimic? De fapt... NU SE MAI POATE. Ingaima cu voce joasa Briga.

- Mmmm... s-ar mai putea face ceva... spuse Connor zambind.

- ...?

- Da. Si aici intervii tu.

- Eu? Esti nebun? Eu sunt un simplu padurar. Ma rog... un "padurar" robot, dar ce mama dracului crezi ca pot face eu in afacerea asta? Mi-a crescut cumva piele de Super Man si nu stiu eu?

- Nu! Nici vorba, zambi Connor. Am inventat un device care comprima spatiul-timp in asa fel incat sa te trimitem in trecut. MIsiunea ta este foarte simpla. Sunt sigur ca mai tii minte filmul Terminator. Nu?

- Tin minte. Cum dracu sa nu tin minte? Doar nu vrei sa ma duc inapoi in timp ca sa-i fac felul lui Trump, Putin sau Dragnea? Si, eventual, sa-i pun la conducere pe Hillary, Papa Francisc sau Gigi Becali?

- Nooo... aste-as mission imposible, rase el. Chestia e foarte simpla: vei fi trimis inapoi in Erepublik, vei lua un stilou de la danidanam, il vei duce lui directx, Mentalistul si celorlalti supravietuitori si totul se va rezolva de la sine.

- Nu inteleg...

- NIci nu trebuie. Rationamentul este simplu: daca salvezi stiloul si il dai mai departe OAMENII VOR INCEPE SA SCRIE. Vor incepe in eRomania, vor continua in eWorld si apoi "virusul" va parasi virtualul patrunzand in RL.

- Asi... nu prea-mi vine sa cred... un simplu stilou ruginit...

- Mmm... nu e un simplu stilou. Ti-am spus ca contine un "VIRUS". Nu?

- OK! Nu ma mai intereseaza detaliile tehnice. Gata. Hai in puii mei ca nu mai avem timp.

- That's the spirit, zise Connor razand.

.......

... A deschis ochii. Intuneric. A comutat pe infrarosu. Hmm... era intr-o cutie. Aha... era un sicriu.

- Al naibii Connor cu glumele lui proaste, isi zise el in barba. Putea sa ma trimita si el intr-o pizzerie... vreo cafenea acolo... ca mi-e foame. Apoi isi aminti ca e robot si rase. NU-si mai puse intrebarea de ce robotii rad sau de ce le e foame

- Trebuie sa ies de aici. Concluziona el.

Isi calibra capacitatea de propulsie doar atat cat sa nu produca o explozie daca si-ar lua prea mult avant. Risca sa distruga toti pixelii Erep-ului.

De afara, de la suprafata, se auzea zgomot de lupte, explozii impuscaturi... ce mai... scandal in toata regula. O voce slaba de la suprafata... Nu intelegea nimic dar a recunoscut-o... era Dani. In cateva secunde, din doua coate si un genunchi reusi sa-si faca loc printre molozul de pixeli si iesi la lumina. Danidanam era cazuta la pamant si in mana intinsa tinea... un stilou... S T I L O U L...

O prinse de mana si cu cealalta ridica de la pamant stiloul.

- Sunt eu... ingaima el...

Danidanam zambi usurata si...

Si lesina...

O ridica in brate si o lua la fuga inspre casa bombardata ca o masea cariata ce se vedea la cateva sute de metri. Gloante de toate calibrele ii muscau din haine incercand sa patrunda dincolo de suprafata din aliaj de titan cu ceramica cu care-i era protejat corpul. NIci o sansa.

O transee... cateva trupuri intinse pe jos dar inca vii. Il recunoscu pe directx si pe Mentalist

- Hei fetele, striga Briga razand. I'M BACK!

Si apoi continua cu gura pana la urechi: Gata, mai Expendablesi. NU mai stati cu clantza aia deschisa in forma de ou ca va intra vreo grenada in gura, Doamne fereste... Da... eu sunt. NU e nici o stafie. Repede... cui sa dau stiloul asta?... ca-i bai mare la Baia-Mare:))...