luni, 18 decembrie 2017

Proză: eRepublik. Leapșa literară #4

...
S-a trezit intr-un tunel mergand inspre lumina.
Ii venea sa rada. Ce cliseu...
S-a oprit o secunda si apoi a facut pasul. Ceata orbitoare. Cateva secunde nu a mai vazut nimic. Un scurt blackout, doar o fractiune de secunda si apoi imaginea reveni...
Apoi, incet incet a inceput sa distinga: peretii gri, murdari, apoi lumina palida si tremurata a neoanelor, si la urma, oamenii care faceau cerc in jurul patului sau.
Pat era mult spus. Era de fapt intins pe un fel de masa de inox, imobilizat de niste inele groase de metal. Nu era culcat pe orizontala ci, pe undeva la 45 de grade. Tunelul disparuse si a realizat pentru prima data ca de fapt se trezea dintr-un vis.
...
- Memorie?
- 45% uploadata
- Functii sensitive?
- 95%
...
Apoi a observat aparatele din jurul sau. Pupitrele cu mii de luminite si monitoarele semi-transparente contrastau puternic cu peretii de beton mucegait si ars pe alocuri. O voce din spatele sau continua sa puna intrebari scurte si undeva in stanga sa cineva raspundea tot scurt.
A incercat sa se ridice dar nu reusi.
- Stai cuminte - ii spuse vocea din spate.
Vru sa intoarca capul sa vada cine a vorbit si atunci simti pentru prima data durerea ascutita din ceafa. Parca mii de ace ii erau infipte in cap si-i scormoneau creierii.
- Decuplati-l ca-si smulge cablul de conectare la computerul central, spuse cineva.
- Nu-i nevoie, senzorii de durere isi fac treaba bine, zise un tip pe care-l vedea pentru prima data.
Acelasi individ isi apropie fata murdara si nebarbierita de a lui si-i plimba prin fata ochilor un fascicul de lumina dintr-o lanterna pix.
- Super, zambi el. Reflexe vizuale normale.
Simtea cum valurile de furie incep sa creasca in el ca un tsunami. In momentul urmator rabufni:
- Cine dracu sunteti? Ce faceti ma cu mine? Mama voastra de criminali. Stati sa ma dezleg si sa vedeti cum va capacesc fir-ar pixelii si cine v-a pus tastele in mana sa va logati si cine v-a pus prima pita de Q1 in gura, neam de nenorociti. Unde mi-e drujba?
Si a urmat un lung pomelnic cu sfinti, mame, Plato si gaini fara cap in timp ce oamenii din jurul lui au facut toti un pas in spate. In afara de tipul nebarbierit si cu fata murdara ...
- Reglati-i putin canalul de exprimare ca m-a scuipat tot. Zise el razand. Mda... esti exact asa cum scriu cartile de e-istorie. Calmeaza-te acum, continua el. Nu avem prea mult timp la dispozitie. Stii cum te cheama?
- Cum dracu sa nu stiu? Eu sunt Brigadir, spuse el mai calm.
- Numele meu este John Connor 2 iar tu... NU ESTI BRIGADIR. Esti un robot din seria PXL03 caruia i-am dat infatisarea caracterul si memoria lui Brigadir.
- Cum?... Sunt o clona?...
- Dupa definitia clonei nu esti. Clona este dependenta total de original ori tu, din lipsa originalului devii original. Stiu ca e cam complicat dar pe scurt pot sa-ti spun ca Brigadir a dat in primire acum 150 de ani IRL. Apropo, suntem in anul 2165 IRL si lumea pe care o stiai tu a disparut demult.
- Ho! Stai pe loc ca ma ametesti? Ce drac le amesteci? Ce are IRL cu Erepublik? Unde se termina lumea reala si unde incepe cea virtuala?
- Nu incep si nu se termina nicaieri. Se intrepatrund, interactioneaza. Una fara alta nu pot exista
- Ha...?
- UIte... Timpul e scurt si nu pot sa iti dau toate detaliile dar am sa-ti fac un rezumat scurt cu ce s-a intamplat in RL si Erepublik in astia 150 de ani.
In momentul in care tu te-ai decis sa te refugiezi in RL nu ai facut-o de buna voie. Ai simtit ca lumea se indreapta inspre prapastie dar nu stiai exact ce se va intampla. In acelasi timp si cel mai important lucru, Erepublik-ul a devenit un loc de joaca pentru copii teribilisti, cu casul la gura si cardul in mana si o gramada de faliti din RL care au impanzit jocul cu clone si au distrus modulul media, care era sufletul si motorul principal care tinea jucatorii seriosi in joc. Tii minte ca in RL alegerile din SUA au fost castigate de Trump cu ajutorul trolilor lui Putin si a serviciilor de la Kremlin.
SUA a construit in jurul sau un zid inalt de beton si a oprit migratia. Trump, ca si alti psihopati dinaintea lui, a mers pe cartea nationalismului si a xenofobiei. A ridicat un zid SI in ceea ce privesc schimburile comerciale si relatiile cu exteriorul. Si, ca orice societate endogama, Statele Unite au facut implozie. Cei mai multi dintre americani au incercat sa fuga in Mexic si tarile din America de Sud pentru ca Canada a fost distrusa o data cu NATO si Europa.
Aceasta, luand exemplul Americii, s-a auto-distrus incepand cu desfiintarea UE si accederea la putere a partidelor nationaliste si de extrema dreapta sau stanga. Statele foste UE s-au auto-izolat una fata de cealalta dandu-i lui Putin si celorlalti dictatori rusi care i-au urmat posibilitatea sa-i ia ca din oala si sa-i inghita in ceea ce istoria a numit Marele Imperiu al Ursului.
Au urmat multe razboaie de rezistenta locala dar care nu au avut nici o sansa in a reveni la vechea stare de fapt.
- Stai! Opreste-te! Rabufni Brigadir. NU se poate! Istoria m-a invatat altceva. Au existat si inainte conflagratii dar INTOTDEAUNA spiritul uman a invins si lucrurile s-au rezolvat de la sine.
- Adevarat! I-a raspuns Connor. "Spiritul uman" a invins. Dar ce te faci cand acel spirit la care te referi tu s-a disipat. A disparut?
- Poftim?
- Da! Tii minte ca inca pe vremea ta existau o serie de temeri si previziuni sumbre privind asa-zisa amenintare a Islamului asupra civilizatiei europene de tip iudeo-crestin. Indirect, asta a dus la izolarea Europei fata de exterior, la inceput, iar mai apoi, faramitarea ei in fostele state si regiuni arhaice. Ceea ce nu au prevazut nici unii nici altii si ce nu au luat in calcul adeptii lui Dumnezeu si Allah a fost infrangerea lor de catre Sfanta Treime a Mileniului Trei: Samsung, Apple si profetul lor Facebook.
- Hahaha, rase Briga. Iti bati joc de mine...
- Nicidecum! As vrea eu, zise Connor trist. Produsul cel mai vandabil pe pamant, dintotdeauna, a fost SPERANTA. Speranta a alimentat sentimentul de aparare a fiintei rationale numita OM. Preotii au fost cei mai buni iluzionisti si comercianti in acest sens. Biblia si Coranul au fost intotdeauna cele mai vandute carti. Prima oferea Raiul cu laptele si mierea aferenta ca si tinta finala si cealalta, mai concreta, o armata de virgine ca si recompensa in viata de apoi. Dar nici acestea nu ar fi functionat fara cei care scriau aceste carti. Cei care scriau carti in general. Speranta, onoarea, cinstea, empatia si celelate "motoare" care pastrau "spiritul uman" in stare de functionare au disparut in era PC&Iphone. Oamenii au ciuntit ideea de comunicare si au redus-o la simple convorbiri, schimbul de statusuri mincinoase pe wall-ul de facebook, jocuri virtuale simpliste care trebuieau alimentate cu carduri si viata a devenit automatism.
Totul s-a prabusit cand rusii au lansat primul robot de lupta AI(artificial inteligence). Acestea s-au multiplicat si sistematic au distrus tot ce este viu pe pamant. Oamenii s-au retras de la suprafata, in buncare dotate cu aparatura electronica necesara pentru asigurarea celor necesare traiului, gadgeturi pentru comunicare si au continuat sa COMUNICE uitand sa traiasca. Ar fi invins asupra masinariilor daca nu si-ar fi pierdut speranta si vointa. Viitorul lor a disparut si s-a redus la prezent. Un prezent iluzoriu intr-o lume virtuala si ireala. Nimeni nu mai scrie carti si articole pentru ca nimeni NU MAI CITESTE. Omenirea considera toate acestea iluzii cand ei, de fapt, traiesc intr-o mare iluzie. Sfarsitul speciei umane si implicit al vietii pe pamant este o chestie de timp.
- Si... nu se mai poate face nimic? De fapt... NU SE MAI POATE. Ingaima cu voce joasa Briga.
- Mmmm... s-ar mai putea face ceva... spuse Connor zambind.
- ...?
- Da. Si aici intervii tu.
- Eu? Esti nebun? Eu sunt un simplu padurar. Ma rog... un "padurar" robot, dar ce mama dracului crezi ca pot face eu in afacerea asta? Mi-a crescut cumva piele de Super Man si nu stiu eu?
- Nu! Nici vorba, zambi Connor. Am inventat un device care comprima spatiul-timp in asa fel incat sa te trimitem in trecut. MIsiunea ta este foarte simpla. Sunt sigur ca mai tii minte filmul Terminator. Nu?
- Tin minte. Cum dracu sa nu tin minte? Doar nu vrei sa ma duc inapoi in timp ca sa-i fac felul lui Trump, Putin sau Dragnea? Si, eventual, sa-i pun la conducere pe Hillary, Papa Francisc sau Gigi Becali?
- Nooo... aste-as mission imposible, rase el. Chestia e foarte simpla: vei fi trimis inapoi in Erepublik, vei lua un stilou de la danidanam, il vei duce lui directx, Mentalistul si celorlalti supravietuitori si totul se va rezolva de la sine.
- Nu inteleg...
- NIci nu trebuie. Rationamentul este simplu: daca salvezi stiloul si il dai mai departe OAMENII VOR INCEPE SA SCRIE. Vor incepe in eRomania, vor continua in eWorld si apoi "virusul" va parasi virtualul patrunzand in RL.
- Asi... nu prea-mi vine sa cred... un simplu stilou ruginit...
- Mmm... nu e un simplu stilou. Ti-am spus ca contine un "VIRUS". Nu?
- OK! Nu ma mai intereseaza detaliile tehnice. Gata. Hai in puii mei ca nu mai avem timp.
- That's the spirit, zise Connor razand.
.......
... A deschis ochii. Intuneric. A comutat pe infrarosu. Hmm... era intr-o cutie. Aha... era un sicriu.
- Al naibii Connor cu glumele lui proaste, isi zise el in barba. Putea sa ma trimita si el intr-o pizzerie... vreo cafenea acolo... ca mi-e foame. Apoi isi aminti ca e robot si rase. NU-si mai puse intrebarea de ce robotii rad sau de ce le e foame
- Trebuie sa ies de aici. Concluziona el.
Isi calibra capacitatea de propulsie doar atat cat sa nu produca o explozie daca si-ar lua prea mult avant. Risca sa distruga toti pixelii Erep-ului.
De afara, de la suprafata, se auzea zgomot de lupte, explozii impuscaturi... ce mai... scandal in toata regula. O voce slaba de la suprafata... Nu intelegea nimic dar a recunoscut-o... era Dani. In cateva secunde, din doua coate si un genunchi reusi sa-si faca loc printre molozul de pixeli si iesi la lumina. Danidanam era cazuta la pamant si in mana intinsa tinea... un stilou... S T I L O U L...
O prinse de mana si cu cealalta ridica de la pamant stiloul.
- Sunt eu... ingaima el...
Danidanam zambi usurata si...
Si lesina...
O ridica in brate si o lua la fuga inspre casa bombardata ca o masea cariata ce se vedea la cateva sute de metri. Gloante de toate calibrele ii muscau din haine incercand sa patrunda dincolo de suprafata din aliaj de titan cu ceramica cu care-i era protejat corpul. NIci o sansa.
O transee... cateva trupuri intinse pe jos dar inca vii. Il recunoscu pe directx si pe Mentalist
- Hei fetele, striga Briga razand. I'M BACK!
Si apoi continua cu gura pana la urechi: Gata, mai Expendablesi. NU mai stati cu clantza aia deschisa in forma de ou ca va intra vreo grenada in gura, Doamne fereste... Da... eu sunt. NU e nici o stafie. Repede... cui sa dau stiloul asta?... ca-i bai mare la Baia-Mare:))...

Publicat de la Niciun comentariu:

luni, 11 decembrie 2017

Proză: eRepublik. Leapșa literară #3





- Dana, dezbracă-te !
- ha ???!!!... măăăă, eşti nebun ????
- Dana, am zis ! Dezbracă-te ! Acum !!!
- Mă, tu eşti dus !!! Ce ai fumat ???... Boizzzzzzz, voi vedeţi ce zice ăsta ?????!!!
Pe canal - prezente cam toate mâţele din unitate--- încep să curgă emoticoane şi îndemnuri: ,,Haida, Dana: dezbracareaaaa !!!!" ,,Jos textila ! "sau ,,Lumeeeeee, striptizzzzzzz !!!" ,,Camera !!!!"
Io, zic drept, mi's pachet de draci. Da' cum să-i înjur, că mi's o ledi şi mi's abia de 4 zile în unitate şi sunt şi singura fată ... ?!!!
Pe ecran, mâţele jubilează. Îmi zic: ahaa, o fi un test - musai de trecut, da' ce/cum naiba să fac/zic ???!!!
Ei insistă, io deja mă 'nervez - ăştia îs perverşi, pedofili, şi obsedaţi...şi când mă gândesc că unii sunt bărbaţi în toată firea, nu copii rătăciţi pe net, mamaaaaaaaaa, unde am intrat ?!
Şi apare şefu':
,,ziua bună, gata dezbrăcarea ?"
,,gata, doar Dana nu vrea! '' - mă pârăşte unu'.
Io mă arunc pe tastatură şi încerc să explic că refuz categoric să mă dezbrac şi nu dau camera nici de naiba, dar... când ridic ochii în ecran, mâţele mele se spărgeau de ras:
meream la bătut de unguri şi trebuia schimbată uniforma cu una de'a lor .
Asta era de fapt semnificaţia ordinului de dezbrăcare...
Mă surprinde realitatea:
priveam în gol pe hublou, ca după năluci- cine ştie de cât timp... uff, de-aş ajunge la vreme.
Mentalistu' mi'o trimis carte că'i băi....mama lorrr !!! - nu ştiu ei cu cine s-or pus.
Bine măcar că am gătat de curăţat drujba Prinţului Consort, zicea el că are o presimţire...
Aterizăm, dar nu văd nimic în întuneric. Doar iarba o simt sub bocanci, moale şi presărată cu pietre răzleţe.
Ştiu coordonatele, fixez locaţia pe ceas şi urmăresc busola. Alerg.
Nici nu-mi simt picioarele, trebuie să ajung cât mai iute.
Pădurea se îndeseşte, îmi reglez respiraţia şi alerg mai departe.
Aproape am ajuns, scanez în cască după orice urmă de comunicaţie. Doar zgomote de fond.
Ceru-i luminat de rafale, aud bazuci bubuind. Şi câte un foc răzleţ de pistol.
Văd prin ochelarii cu IR siluete pitite după copacii din faţă mea. Ai mei sunteţi !!!!
Mă strecor cu grijă - şi îi execut pe rând, cu patimă.
Uff, ui' la ăsta: el tasta de zor pe tabletă deschisă pe mai multe conturi, mama voastră de clonari !
Mai mult intuiesc decât zăresc în stânga, o umbră. Mă rostogolesc şi trag de la firu' ierbii.
Ahaaaaa, ţi-am retezat picioarele, mama ta de heităr, luzăr scrie pe tineeeeee, mă !
Mai trolezi tu cu tremurici şi gif'uri câte zile mai ai ???
Copy-paste scrie pe tine, mă - urâtuleeee !
Sunt lângă zidul surpat când aud în cască ,,.. mă aude cineva? sunt DirectX... "
Rezistă, prietene, suntem aproape,îi şoptesc şi parcă aud un suspin. Dar ştiu că m-a auzit.
Văd câteva trepte, cobor cu atenţie, să surprind orice mişcare.
Într-un colţ, o silueta chircită lângă zid, sub singură fereastră din încăpere. Prudent, ajung lângă ea şi descopăr că-i DirectX'u.
Nu-i conştient, parcă doarme, îl iau în braţe şi atunci simt că totuşi respiră !
Deschide ochii şi surâde chinuit : ştiam io că la nevoie pot conta pe voi !
Aud în cască bruiaj, scanez şi aud cuvintele Mentalistului: ,, ... să ştiţi că am încercat. Stiloul... '' şi-apoi, tăcere.
Uiiiiii, stai că vin, sunt aproape, l-am recuperat pe DirectX, ajung şi la tine, imediat - îi strig în cască.
Clădesc în jurul lui DirectX tot ce găsesc în jur, aaa- uite şi o sticlă cu lichior de portocale - îi las şi o parte din bombe şi câteva pastile roşii-albastre de viagra eRep, ca să le tragă mai iute.
Mă furişez afară şi lunecând pe lângă perete mă îndrept spre magazia din spate, la Mentalist.
Se trage în draci din toate părţile, dar ceva nu-i în regulă- sesizez serii scurte, rafale de 30 , care se tot repetă, din aceleaşi direcţii.
Instinctu' îmi zice că'i ceva bai : renunţ să mă îndrept spre magazie, o iau înapoi spre pădure şi mă opresc în lizieră.
Obsedant, aceleaşi rafale de 30.
Deodată, mă dumiresc. Sunt trasoare !!!!
Noa, haida după mama lor, să vedem de unde sunt coordonate.
Şi o zăresc, în noapte, prin ochelarii cu IR:
Dihania sublimă. Agramata ideală. Saprofita vanitoasă.
Omeneşte, o poti roti oricum, că tot acolo nimereşti: Moartea presei.
Are în poală o telecomanda şi butonează de zor: o serie scurtă de 30 , dintr-o direcţie, apoi alta, din altă direcţie.
Şi trage şi ea câteva focuri reale, bune de găurit blindaje fragile de bun simţ, estetică şi vocabular.
O execut dintr-un foc, drept în frunte.
Era prea stupefiată să mă vadă în faţă ei ca să aibe timp să reacţioneze.
O iau la fugă spre magazia în care se află Mentalistu'.
În urmă mea, pocnesc seriile de trasoare, dar acum nu-i nici un bai- am înţeles
că Moartea poate fi învinsă.
Intru în magazie şi o rafală mă culcă la pământ, stai- sunt eu ! urlu în cască - şi îl văd pe Mentalist încercând să se ridice sprijinind cu spatele zidul.
Este rănit la umăr, nu reuşeşte şi se prăbuşeste.
Alerg la el, în mâna însângerată ţine strâns un stilou.
Îl recunosc, o mâna de oameni şi l-au trecut de la unii la alţii, ingame.
Ia-l, îmi zice şoptit. Apară-l.
Îl iau cu grijă, ca pe moaşte. Şi îmi dau lacrimile de emoţie.
Sunt ani de zile de când nu l-am mai văzut.
Deodată, bubuie cerul deasupra noastră. Aviaţia !
Şi nu's ai noştri !!!!
Se zguduie pământul, răsună rafale, şuieră gloanţe. S-a pornit iadul.
Îl târăsc pe Mentalist cu greu, până în colţul cu uşa, dar îmi dau seama că nu putem ieşi amândoi.
Du-te, îmi zice, caută ajutor- şi mă împinge spre uşa.
O bubuitură puternică aproape îmi sparge timpanele.
O bombă a căzut foarte aproape.
Tasnesc pe uşa şi alerg cât pot de tare, strângând în pumn stiloul.
Sar câteva grămezi de moloz, un gard şi câteva tufe. Şi atunci realizez că sunt înconjurată.
De cruci de piatră.
Un glonţ îmi şuieră la tâmplă şi instant mă arunc la pământ. Nu văd nimic, doar nori de praf care răscolesc pământul şi îmi intră în ochi
Pipăi în jur, cât îmi îngăduie lungimea braţului.
Şi dintr-o dată simt încleştarea pe mâna cu care ţineam stiloul.
Un val de revoltă în faţă inevitabilului îmi da imbold să mă ridic, dar mâna care m-a prins nu mă lasă.
Off, Doamne, nu acum, nu acum...
Sunt eu, aud în cască vocea care mă înfioară...

Publicat de la Niciun comentariu:

luni, 4 decembrie 2017

Proză: eRepublik. Leapșa literară #2





Pregăteam ultimele pacheţele cu de-ale gurii şi ceva puşti pentru puştii moldoveni din transportul de săptămâna viitoare când ţârâitul prelung al telefonului de campanie mă făcu să tresar. Lăsai calculele baltă şi aruncai în grabă pe birou etichetele cu numele destinatarilor – telefonul ăsta nu mai sunase de ani de zile...


Ca într-o transă, îmi aruncai pe umăr câteva bazuci, îndesai în buzunare ceva grenade rătăcite prin depozit, şi cu grijă, ascunsei în buzunarul de la piept, lângă inimă, lucrul cel mai de preţ – Stiloul.
„Nu voi permite niciodată să se întâmple aşa o grozăvie!”, scrâşnii din dinţi. „Va trebui întâi să ne îngroape de eVii!”, continuai îmbărbătându-mă singur.
Ştiam că ceilalţi plecaseră dintre noi demult... Alcide şi Vali... Sir Gogu şi Maniu, Anişoara, Osama şi Lady Indra... şi Ion Anapoda, Krontzo, Alter Dio, Moonlight Shadow, chiar şi Rexu...
Dar mai ştiam şi că rămăseserăm suficienţi ca să ducem lupta mai departe... Dragoş, Ardei, şi Alina, Visător, Belze, şi Notterosa, Tinkuţa, Millefleurs, şi Lucia, Kendra, evilgod, Danidanam şi în fruntea lor Directul. (dacă am uitat pe cineva, şi sigur am uitat, să-mi fie cu iertare şi cu editare) 🙂
Mai ştiam că atâta timp cât voi păstra cu sfinţenie Stiloul intact, nu se vor putea atinge de mine. Mai rămânea să dau alarma printre cei rămaşi, să sărim cu toţii să-l apărăm pe Direct X.
******************************************************************************
Pornii la drum spre lunca unde ştiam că-şi clădise hangarul, undeva aproape de graniţa cu Basarabia. Prin geamul mic, înghesuit, al amfibiei de servici peisajele se derulau fulgerător, odată cu amintirile mele. eViaţa mi se perindă pe repede-înainte prin faţa ochilor...
Cum am apărut pe eLume, la îndemnul unui „prieten” de afaceri, cum am dispărut scârbit, şi cum am renăscut din propria-mi cenuşă... Cum am descoperit prieteni extraordinari, camarazi de excepţie şi jurnalişti fenomenali...
Ceea ce m-a ţinut mereu în joc a fost această lume tainică, magică, în care principala noastră armă este scrisul...
******************************************************************************
Brusc, roţile vehiculului se frânseră în scrâşnete lugubre, trezindu-mă din reverie. Artileria duşmană trăgea cu sete pe principiul „loveşte şi apoi vezi pe cine”.
Sării cu disperare din capcana de oţel contorsionat şi mă adăpostii în spatele hangarului. Printre dărâmături îl zării pe Direct X rezistând eroic, dar o flamă fulminantă mă lovi în umărul stâng împroşcând zidul din spatele meu cu roşu-aprins. Durerea îmi cuprinse fiece atom al fiinţei şi mă prăbuşii închircit. Mâna liberă o încleştai la piept – Stiloul era acolo, era în siguranţă...
Cu ultimele puteri apelai la calea subliminală, de forţă majoră, transmiţându-i strigătul meu de distres unuia dintre ultimii Păstrători ai Stiloului:

- „Dani, te rog, ajută-ne! Suntem încolţiţi, vor să ne ia scrisul...”

Publicat de la Niciun comentariu:
Abonați-vă la: Postări (Atom)