- Dana, dezbracă-te !
- ha ???!!!... măăăă, eşti nebun ????
- Dana, am zis ! Dezbracă-te ! Acum !!!
- Mă, tu eşti dus !!! Ce ai fumat ???... Boizzzzzzz, voi vedeţi ce zice ăsta ?????!!!
Pe canal - prezente cam toate mâţele din unitate--- încep să curgă emoticoane şi îndemnuri: ,,Haida, Dana: dezbracareaaaa !!!!" ,,Jos textila ! "sau ,,Lumeeeeee, striptizzzzzzz !!!" ,,Camera !!!!"
Io, zic drept, mi's pachet de draci. Da' cum să-i înjur, că mi's o ledi şi mi's abia de 4 zile în unitate şi sunt şi singura fată ... ?!!!
Pe ecran, mâţele jubilează. Îmi zic: ahaa, o fi un test - musai de trecut, da' ce/cum naiba să fac/zic ???!!!
Ei insistă, io deja mă 'nervez - ăştia îs perverşi, pedofili, şi obsedaţi...şi când mă gândesc că unii sunt bărbaţi în toată firea, nu copii rătăciţi pe net, mamaaaaaaaaa, unde am intrat ?!
Şi apare şefu':
,,ziua bună, gata dezbrăcarea ?"
,,gata, doar Dana nu vrea! '' - mă pârăşte unu'.
Io mă arunc pe tastatură şi încerc să explic că refuz categoric să mă dezbrac şi nu dau camera nici de naiba, dar... când ridic ochii în ecran, mâţele mele se spărgeau de ras:
meream la bătut de unguri şi trebuia schimbată uniforma cu una de'a lor .
Asta era de fapt semnificaţia ordinului de dezbrăcare...
Mă surprinde realitatea:
priveam în gol pe hublou, ca după năluci- cine ştie de cât timp... uff, de-aş ajunge la vreme.
Mentalistu' mi'o trimis carte că'i băi....mama lorrr !!! - nu ştiu ei cu cine s-or pus.
Bine măcar că am gătat de curăţat drujba Prinţului Consort, zicea el că are o presimţire...
Aterizăm, dar nu văd nimic în întuneric. Doar iarba o simt sub bocanci, moale şi presărată cu pietre răzleţe.
Ştiu coordonatele, fixez locaţia pe ceas şi urmăresc busola. Alerg.
Nici nu-mi simt picioarele, trebuie să ajung cât mai iute.
Pădurea se îndeseşte, îmi reglez respiraţia şi alerg mai departe.
Aproape am ajuns, scanez în cască după orice urmă de comunicaţie. Doar zgomote de fond.
Ceru-i luminat de rafale, aud bazuci bubuind. Şi câte un foc răzleţ de pistol.
Văd prin ochelarii cu IR siluete pitite după copacii din faţă mea. Ai mei sunteţi !!!!
Mă strecor cu grijă - şi îi execut pe rând, cu patimă.
Uff, ui' la ăsta: el tasta de zor pe tabletă deschisă pe mai multe conturi, mama voastră de clonari !
Mai mult intuiesc decât zăresc în stânga, o umbră. Mă rostogolesc şi trag de la firu' ierbii.
Ahaaaaa, ţi-am retezat picioarele, mama ta de heităr, luzăr scrie pe tineeeeee, mă !
Mai trolezi tu cu tremurici şi gif'uri câte zile mai ai ???
Copy-paste scrie pe tine, mă - urâtuleeee !
Sunt lângă zidul surpat când aud în cască ,,.. mă aude cineva? sunt DirectX... "
Rezistă, prietene, suntem aproape,îi şoptesc şi parcă aud un suspin. Dar ştiu că m-a auzit.
Văd câteva trepte, cobor cu atenţie, să surprind orice mişcare.
Într-un colţ, o silueta chircită lângă zid, sub singură fereastră din încăpere. Prudent, ajung lângă ea şi descopăr că-i DirectX'u.
Nu-i conştient, parcă doarme, îl iau în braţe şi atunci simt că totuşi respiră !
Deschide ochii şi surâde chinuit : ştiam io că la nevoie pot conta pe voi !
Aud în cască bruiaj, scanez şi aud cuvintele Mentalistului: ,, ... să ştiţi că am încercat. Stiloul... '' şi-apoi, tăcere.
Uiiiiii, stai că vin, sunt aproape, l-am recuperat pe DirectX, ajung şi la tine, imediat - îi strig în cască.
Clădesc în jurul lui DirectX tot ce găsesc în jur, aaa- uite şi o sticlă cu lichior de portocale - îi las şi o parte din bombe şi câteva pastile roşii-albastre de viagra eRep, ca să le tragă mai iute.
Mă furişez afară şi lunecând pe lângă perete mă îndrept spre magazia din spate, la Mentalist.
Se trage în draci din toate părţile, dar ceva nu-i în regulă- sesizez serii scurte, rafale de 30 , care se tot repetă, din aceleaşi direcţii.
Instinctu' îmi zice că'i ceva bai : renunţ să mă îndrept spre magazie, o iau înapoi spre pădure şi mă opresc în lizieră.
Obsedant, aceleaşi rafale de 30.
Deodată, mă dumiresc. Sunt trasoare !!!!
Noa, haida după mama lor, să vedem de unde sunt coordonate.
Şi o zăresc, în noapte, prin ochelarii cu IR:
Dihania sublimă. Agramata ideală. Saprofita vanitoasă.
Omeneşte, o poti roti oricum, că tot acolo nimereşti: Moartea presei.
Are în poală o telecomanda şi butonează de zor: o serie scurtă de 30 , dintr-o direcţie, apoi alta, din altă direcţie.
Şi trage şi ea câteva focuri reale, bune de găurit blindaje fragile de bun simţ, estetică şi vocabular.
O execut dintr-un foc, drept în frunte.
Era prea stupefiată să mă vadă în faţă ei ca să aibe timp să reacţioneze.
O iau la fugă spre magazia în care se află Mentalistu'.
În urmă mea, pocnesc seriile de trasoare, dar acum nu-i nici un bai- am înţeles
că Moartea poate fi învinsă.
Intru în magazie şi o rafală mă culcă la pământ, stai- sunt eu ! urlu în cască - şi îl văd pe Mentalist încercând să se ridice sprijinind cu spatele zidul.
Este rănit la umăr, nu reuşeşte şi se prăbuşeste.
Alerg la el, în mâna însângerată ţine strâns un stilou.
Îl recunosc, o mâna de oameni şi l-au trecut de la unii la alţii, ingame.
Ia-l, îmi zice şoptit. Apară-l.
Îl iau cu grijă, ca pe moaşte. Şi îmi dau lacrimile de emoţie.
Sunt ani de zile de când nu l-am mai văzut.
Deodată, bubuie cerul deasupra noastră. Aviaţia !
Şi nu's ai noştri !!!!
Se zguduie pământul, răsună rafale, şuieră gloanţe. S-a pornit iadul.
Îl târăsc pe Mentalist cu greu, până în colţul cu uşa, dar îmi dau seama că nu putem ieşi amândoi.
Du-te, îmi zice, caută ajutor- şi mă împinge spre uşa.
O bubuitură puternică aproape îmi sparge timpanele.
O bombă a căzut foarte aproape.
Tasnesc pe uşa şi alerg cât pot de tare, strângând în pumn stiloul.
Sar câteva grămezi de moloz, un gard şi câteva tufe. Şi atunci realizez că sunt înconjurată.
De cruci de piatră.
Un glonţ îmi şuieră la tâmplă şi instant mă arunc la pământ. Nu văd nimic, doar nori de praf care răscolesc pământul şi îmi intră în ochi
Pipăi în jur, cât îmi îngăduie lungimea braţului.
Şi dintr-o dată simt încleştarea pe mâna cu care ţineam stiloul.
Un val de revoltă în faţă inevitabilului îmi da imbold să mă ridic, dar mâna care m-a prins nu mă lasă.
Off, Doamne, nu acum, nu acum...
